Portretul unui barbat imatur – Luis Landero

Prin bunavointa celor ce au organizat campania vALLuntar am avut ocazia sa citesc si o a doua carte din cele disponibile pe saitul grupului editorial ALL. La inceput nu am stiut la ce sa ma astept si nici acum nu cred ca stiu pe deplin, fiindca orice-ar fi si orice-ar spune fiecare, cu totii cred ca ne regasim, la un moment dat, in postura “imaturului”.
Cine e acest om, cum si de ce povesteste? E viata lui atat de interesanta incat merita spusa ca o asemenea experienta? Este el un om despre care se va vorbi peste veacuri? NU! Si, va veti intreba, de ce merita sa ascultam povestea?
Eu va spun: fiindca acesta spune povestea multor oameni. Nesiguranta, indecizia, alegerile mai putin sau mai mult inspirate, tentatiile, regretul, amintirile, sperantele de viitor, tot ce salasluieste-ntr-un om veti gasi in paginile acestei carti.
Omul nostru deviaza de multe ori, face incursiuni in trecut indepartandu-se de la firul initial… Dar oare nu asta facem toti? Oare atunci cand firul vietii noastre simtim ca s-a subtiat, nu deviem noi oare pentru a-i oferi un ragaz sa se refaca, nu incercam prin diferite disimulari sa abatem atentia celor ce ne privesc?

Stiti? Dumnezeu si cuvintele au venit impreuna in viata mea.

Impreuna si amestecati. Ai mei nu mergeau niciodata la biserica. Dar intr-o zi, tata, care rar deschidea gura, mi-a zis: “Du-te la slujba, sa vedem ce intelegi. Nu pierzi nimic daca incerci.”

Si oare citatul de mai sus nu e unul dupa care ar trebui sa ne ghidam noi toti? Oare nu e normal sa exploram inainte de a refuza fara drept de apel?
Eu nu-l consider nici sarlatan, nici clovn, nici filosof ratat, nici virtuos sau pacatos… Mie mi se pare un om speriat in fata mortii, un om care a avut curajul sa-si marturiseasca pacatele, slabiciunile asa cum au fost ele, chit ca a incercat sa faca slalom printre cuvinte.
Portretul  unui barbat imatur este o scriere despre viata, despre om in general. Un om simplu, ca mai fiecare dintre noi. Fiindca oare nu fiecare dintre noi incearca, de-a lungul vietii, sa para a fi altcineva?
PS: Acest articol face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL. Pentru aceasta recenzie cei ce au demarat campania vor face 15 minute de voluntariat la un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu cate 3 minute. Deci nu va abtineti de la comentarii (on topic, biensur!)